Pelerini prin ţinutul lui Dragoş şi al lui Bogdan

Viața parohiei Octombrie 13, 2016

La începutul acestei săptămâni, în zilele de 10 şi 11 octombrie, un grup de credincioşi ai parohiei Poieniţa, alături de preotul paroh Marius Ionuţ Tabarcea, au vizitat cu ochii şi cu sufletul ţinutul Maramureşului, un loc „învăluit în mister”, cu aşezări pitoreşti şi încărcat de istorie.

„Pelerinajul s-a dorit a fi unul atât religios cât şi unul istoric, având în vedere că, pe lângă vizitele la lăcaşuri de cult şi aşezări mohale, credincioşii au intrat în contact cu obiective şi cu informaţii desprinse din istoria zbuciumată a locului. Frumuseţea Mănăstirii Bârsana, spre exemplu, sau liniştea de la Mănăstirea Săpânţa Peri ne-au încărcat spiritual, spre deosebire de Memorialul victimelor comunismului de la Sighet, care ne-a redescoperit trecutul tulbure şi plin de durere al neamului românesc, cu lacrimi în ochi. Ne bucurăm că am reuşit să vizităm acest ţinut, considerat de mulţi „sufletul satului tipic românesc” şi nădăjduim să continuăm acest periplu pe viitor şi în regiuni ale ţării” a declarat pr. Marius Tabarcea

Între obiectivele vizitate cu această ocazie s-au numărat: Mănăstirea Cămârzani, Mănăstirea Voroneţ, Mănăstirea Prislop (Maramureş), Mausoleul Eroilor de la Moisei, Mănăstirea Moisei, Mănăstirea Bârsana, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei (Sighet), Cimitirul vesel şi Mănăstirea Peri (Săpânţa), Mănăstirea Petrova.

Mai multe fotografii: Album FOTO | Facebook